“- Dar ochii-aceştia n-ar răbda prăpădul desăvîrşitei tale frumuseţi. Cît fi-voi lîngă tine, n-ai s-o strici. Cum sfîntul soare bucură pămîntul, la fel şi ea-i: lumina, viaţa mea.
- Lumina-n bezne piară-ţi, viaţa-n moarte!
- O, nu te blestema, minune dulce, căci însăţi eşti lumina, viaţa mea.
- Aş vrea să fiu ce spui, ca să-mi răzbun.
- E o răsplată împotriva firii Pe cel ce te iubeşte să-ţi răzbuni.
- E o răsplată dreaptă şi-nţeleaptă pe-al soţului meu gîde să-mi răzbun.
- Acel ce te-a lipsit de soţ, domniţă, te-a ajutat să-ţi iei un soţ mai bun.
- Mai bun nu vieţuieşte pe pămînt.
- Ba da, şi te-a-ndrăgit mai mult ca el.”
“Ascultă, Filippo, dacă ne curățăm și noi, apoi s-a dus și arta! Gata, se stinge totul. De aia trebuie să ne vindem scump, în aur. Ăsta e circ? Am fost la Umberto luna trecuta, o rușine! Nu mai râde nimeni, stau și mestecă gumă…”
“- Tu nu știi că dacă nu îți faci lecțiile, n-ai să ajungi niciodată în Rai?
- E bine în Rai, domnișoară Watson?
- Sigur că da.(…)
- Dar Tom și cu Jim o să ajungă în Rai?
- Ai înnebunit, Huck? Un negru în Rai? Ferească Sfântul! Nici negrii, nici prietenii lor nu ajung vreodată în Rai!
- Atunci e-n regulă, nici eu nu mai îmi fac lecțiile.”
“- Uită-te la hainele tale: aceeași manta și vara și iarna.
- Ție ce folos îți aduc hainele bogate, Anytos? Pe când mintea mea încearcă să cioplească sufletele oamenilor…
- Va să zică mintea mea nu folosește nimănui?
- De vreme ce ții mai mult la haine decât la ea…”
“- Voi rămâneți pe loc. Iată actele și, mai cu seamă, banii mei. Îi las în paza voastră, să nu mi-i sfâșâie fiara.
- Domnule Tartarin, te asigur că nimeni nu o sa îi mai ia de la noi. Îi voi ține ca pe banii mei.
- Testamentul meu e la Tarascon. Și acum, Tartarin, auzi, te cheamă leul!”
“Ăsta e adevărul, sigur, a trăi fără iubire e o mare suferință, dar eu nu vreau să scap de această suferință îngrozitoare. Această suferință mă ține în picioare… Vai de mine și de mine… Câte distracții nu scot eu din suferința asta… Câte beții zdravene nu se fac pe tema iubirii neîmplinite… câte călătorii… câte și mai câte… Păi, închipuiți-vă, doamnă, ce tristă ar fi viața noastră fără această veșnică durere.”
“- Se pare că numai și numai datorită mie voi toți ați ajuns la capătul puterilor. Că vouă, tuturor, vă este lehamite în timp ce eu singur mă bucur de binefacerile vieții și sunt nespus de fericit, nu-i așa?
- Taci, te rog.
- Ciudat lucru, îndată ce Georges sau idioata asta bătrână de Maria Vasilievna deschide gura, toată lumea ascultă și nu zice nici pâs. Dar îndată ce eu rostesc un singur cuvânt, toți se simt îngrozitor, le e silă până și de vocea mea. Bine, bine, să zicem că sunt un om respingător, dar te întreb: nici la bătrânețe să nu am voie să mă bucur de acest privilegiu care se numește egoism?”
“- La toamnă Zălaru și cu mine putem în sfârșit să scoatem gazeta pe care am visat-o. O gazetă scrisă de cele mai independente condeie ca să lovim acolo unde trebuie, să spargem toate bubele care pregătesc septicemia conștiinței naționale și chiar Conștiința Națională îi punem titlul!
- Da, în țara noastră e într-adevăr nevoie de o vastă campanie de asanare morală.”
“- Am fost întotdeauna de părere că un bărbat care vrea să se însoare trebuie să știe totul sau nimic. Dumneata ce știi?
- Nimic, lady Bracknell.
- O, sunt încântată. Nu sunt de acord cu nimic ce contrazice ignoranța naturală. Ignoranța este ca o floare minunată, exotică: cum o atingi, se usucă.”
Scheciul acesta a ajuns celebru la televizor datorită interpretării nemuritorului Toma Caragiu. Atelierul de teatru radiofonic vă oferă azi și versiunea radiofonică în interpretarea lui Sorin Mihail Vasilescu și a lui Ciprian Miclăuș.
Ca de obicei piesa poate fi downloadată de oricine dorește și distribuită mai departe cu menționarea sursei… Cititi mai departe | 2 Comments
“- Dar ochii-aceştia n-ar răbda prăpădul desăvîrşitei tale frumuseţi. Cît fi-voi lîngă tine, n-ai s-o strici. Cum sfîntul soare bucură pămîntul, la fel şi ea-i: lumina, viaţa mea.
Ultimele comentarii