teatru radiofonic

Icon

Piese de teatru radiofonic

Istoria unui galbăn şi a unei parale de Vasile Alecsandri

“Ah! parale, parale! Ființe neînțelese ce sunteți! Vroiți totdeauna să ne țineți în mrejele voastre și să nu avem nici ochi, nici gură, nici suflet decât numai pentru voi. Iar dacă ni se întâmplă să ne întoarcem căutăturile aiure, atunci vai și amar pentru noi, sărmanii galbeni olandezi!… Acele versuri pe care numai eu știu cât am asudat până ce le-am improvizat!… acele versuri în care mi-am vărsat toată inima!… tu le iei în râs pentru că au fost adresate alteia, iar dacă le-aș fi făcut pentru tine sunt sigur că le-ai fi găsit minunate.”

Iașii în carnaval de Vasile Alecsandri

“Într-a păpușilor țară
La mulți cinstea-i chiar de ceară.
Cît rușfetul se ivește
Pe loc cinstea se topește.
Unii, vrednici patrioți
Dar mai vrednici patri-hoți
Latră, urlă furios
Pân ce-apucă vreun os.
Iar în cea țară de păpuși
Tâlharii poartă mănuși
Și se jura pe dreptate
Că au mâinile curate.”

Millo director (sau Mania posturilor) de Vasile Alecsandri

“Ah, baluri, teatruri, grădini! Iaca viață împărătească, nu ca în orașele astea de provinție unde spiritul lâncezește într-o atmosferă urâcioasă ce usucă inima ca un zbârciog.”

Matei Millo, celebrul interpret al Chiriței din vremea lui Alecsandri, are nevoie de actori pentru o trupă ambulantă de teatru. Pe vremea aceea nu existau studii profesioniste de actorie, oricine putea deveni actor… Cititi mai departe

Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri

“- Tacă-ți gura, lehăule!… nu te-atinge de mai-marele tău; împăratul nostru e om cu chibzuială și are doi sfetnici mari, pe Păcală și pe Tândală. Unul îl sfătuiește într-un fel, altul într-alt fel, și augustatea sa se tot clatină între-amândoi.
- Ca papura după vânt.
- Ei! Ș-apoi!… Clatine-se papura, broaștele să hălăduiască… nu-i așa?…”

Chirița în provincie de Vasile Alecsandri

“- Bine, soro, cum ai răbdare s-aștepți, când îi răvaș grabnic, de la frate-meu poate?
- Fie măcar de la Pori-împărat… Am hotărât să introduc în provinție obiceiurile din Ieș, doar ne-am mai roade puțîntel șî noi…”

După ce după ce s-a descotorosit de cele două pietre din casă, adică și-a măritat fetele la Iași, cucoana Chirița trăiește… Cititi mai departe | 2 Comments

Chirița în Iași de Vasile Alecsandri

“Elei, frate!… cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? …Fete frumușăle… tinerele… curățele… hărnicele… cu franțuzasca lor… cu ghitarda lor….cu cadrilu lor… gospodine bune… iconoame…. cetite… giucate…. procopsîte… să le fac eu pe una Brusturoaie șî, pe cealată, Cociurloaie?”Prima piesă în care apare cucoana Chirița este piesa unor provinciali sosiți în capitală, adică la Ieși. Boieroaică de… Cititi mai departe | 2 Comments

Începuturile teatrului românesc

De azi găsiți o pagină nouă pe acest blog dedicată începuturilor dramaturgiei românești. Câteva piese montate excelent de cei din redacția teatru de la radio găsiți aici

Iorgu de la Sadagura de Vasile Alecsandri

“- Fiind lângă dumneata la masă mă voi crede în sânul civilizației din Sadagura.- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele.”Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act… Cititi mai departe | 3 Comments

Facebook

Google +

Etichete

1001 nopti Agatha Christie Al. O. Teodoreanu Albert Camus Alejandro Casona Alexandre Dumas Alexandru Davila Alexandru Kirițescu Alexandru Philippide Alexandr Vampilov Alphonse Daudet Andersen Antoine de Saint Exupery Anton Holban Anton Pann Arkadi Arkanov Arthur Miller Aurel Baranga Balzac Branislav Nušić Brian Clark Brătescu Voineşti Buchner Bulat Okudjava Camil Petrescu Camus Carlo Collodi Carlo Goldoni Carlo Gozzi casting Cehov Cervantes Cezar Petrescu Charles Charras Charles Dickens Charlotte Bronte Choderlos de Laclos Constantin Negruzzi Costache Caragiale Costin Tuchilă D. D. Patrascanu Dan Botta Delavrancea Denis Diderot Dino Buzzati Dostoievski Duiliu Zamfirescu Dumitru Solomon Edmondo de Amicis Edmond Rostand Edward Albee Eldar Reazanov Emil Braghinski Emily Brontë Eminescu Ernest Hemingway Eugen Ionescu existentialism Federico García Lorca Francoise Dorin Frank Baum Françoise Sagan G. Calinescu G. M. Zamfirescu Gabriela Adameșteanu Gala Galaction Garabet Ibraileanu Gellu Naum Gheorghe Ciprian Gianni Rodari Gib Mihaescu Gogol Goncearov Gottfried August Bürger Harriet Beecher Stowe Hector Malot Heinrich Mann Horia Lovinescu I. L. Caragiale I. Valjan Ibsen Ilf si Petrov Ioan Groșan Ion A. Bassarabescu Ion Agarbiceanu Ion Băieșu Ion Creanga Ionel Teodoreanu J. D. Salinger Jack London Jan Otčenášek Jaroslav Hasek Jean Anoulih Jean Bart Jean Cocteau Jean de Beer Johanna Spyri John Osborne Kafka Karl Wittinger Karol Wojtyla Kincses Elmer Leonid Andreev Lermontov Lewis Caroll Liviu Rebreanu Lope de Vega Lucian Blaga Marcel Pagnol Marin Sorescu Marivaux Mark Twain Matei Millo Mateiu Caragiale Matei Vișniec Maurice Maeterlink Max Frisch Maxim Gorki Mihail Bulgakov Mihail Kogalniceanu Mihail Sebastian Mihail Sorbul Mile Poposki Mircea Cărtărescu Mircea Eliade Mircea Stefanescu Molière Mrozek Oscar Wilde Ostrovski Otfried Preussler Panait Istrati Paul Zindel Peter Shaffer Petre Bărbulescu Conti Petre Locusteanu Pirandello premii Puskin Pușa Roth Radu Andrei Hora Radu Stanca Radzinski Razumovskaia Richard Nash Robert Louis Stevenson Robert Thomas Sadoveanu Schiller Scott Fitzgerald Shakespeare Shaw Sheridan Sholom Aleichem Slavici sondaj de opinie Steinbeck Stendhal streaming Suhovo Kobalin teaser Tennessee Williams Teodor Mazilu Tolstoi Tudor Musatescu Tudor Teodorescu Braniște Turgheniev uniter Urmuz Vasile Alecsandri Vasili Șukșin Veronica Micle Victor Eftimiu Victor Hugo Victor Ion Popa Vlahuță Václav Havel Wilhelm Hauff William Gibson William Saroyan Willy Russel Witold Gombrowicz
.